Arta, poate fi considerat cel mai subiectiv termen din cati exista pentru exprimarea efluviilor inspirate de un anume sentiment sau traire, de un obiect lesne definibil sau o atractie. Daca e sa vorbim de toate cele sapte arte, am vorbi si scrie mult si bine. Insa de peste o suta cincizeci de ani multi se intreaba. Poate fi fotografia considerata o arta, in adevaratul sens al cuvantului? Poate o bucata de hartie pe care a fost … imprimat un peisaj, un chip, un corp sau un obiect sa fie ridicata la rang de arta? Noi credem ca da, este posibil. Iata de ce.
Limbajul
Fotografia foloseste un limbaj direct, fara alte interpuneri pentru a vorbi de un anume moment din viata unui fluture care s-a asezat pe frunza unei flori sau despre acea fractiune de secunda in care fulgerul atinge varful unui paratraznet. Aceasta simplitate frusta, chiar daca la o prima privire nu are prea multe de transmis, printro lumina atent directionata reflecta bogatia sentimentelor ce se sunt generate de o scurta interpunere a obiectivului camerei intre ochiul artistului si imaginea care se desfasoara inaintea sa. Privitorul unui astfel de tablou trebuie sa fie interesat de subict, trebuie sa aiba o minima deschidere pentru fenomenul fotografic si, o ultima conditie necesara, tabloul fotografic trebuie, el insusi, sa transmita o emotie.
Tehnica
La fel ca in orice arta, pentru ca vizualul sa aiba expresivitate trebuie sa existe, in spatele sau, o tehnica desavarsita. Pentru ca o fotografie sa fie desavarsita trebuiesc atinse anumite puncte esentiale. Spatialitatea, adancimea, directia sau distanta. Un instantaneu trebuie sa „vorbeasca” de parca privitorul s-ar afla in timp real in fata sa. Incadrarea in timp si spatiu sunt cele care fac ca imaginea sa para vie. Daca un portret este prins exact perpendicular pe obiectiv, atunci dimensiunile sunt reduse la doar doua axe. Intr-adevar, fotografia este prin definitie o exprimare bidimensionala, dar un profil sau o privire putin laterala ar putea pune si mai mult in valoare elementul focalizat. Distanta este si ea importanta. Subiectul trebuie sa fie cat mai veridic, iar impresia provocata trebuie sa fie cat mai apropiata de cea traita daca subiectul ar fi trait pe viu ceea ce doar priveste. De aceea, o distanta prea mare sau prea mica dintre obiectiv si tablou poate obtura cel mai important canal de transmitere a celor dorite.
Estetica
Daca vorbim de arta, vorbim de estetica, iar estetica fotografica ascunde o serie de elemente tehnice fara de care tabloul ar ramane obscur. De la dimensionarea optima, raportul laturilor de 2/3 confera o amplitudine rotunda exprimarii, la jocul de lumini si umbre prin care umbrele vorbesc de la sine. Incadrarea subiectului ca pozitie si in context precum si culorile ce caracterizeaza intregul ansamblu sunt doar cateva din caracteristicile care dau viata unei fotografii.
Poate exista ceva mai maret decat un ansamblu arhitectural? Poate fi ceva mai monumental decat o statuie impunatoare, cu detalii vizibile chiar si de la distanta? Un tablou incarcat cu puterea culorilor sau cu sufletul artistului – poate fi ceva mai explicit? Probabil ca nu, probabil ca da. O astfel de dilema este prezenta nu pentru ca fiecare forma de arta este unica si irepetabila, ci pentru ca toate acestea pot fi surprinse intro imagine si purtate oriunde in lume. Este oare atat de important vehicolul prin care se manifesta inspiratia? Piatra, panza, lemn, hartie. Un limbaj pretentios ar folosi sintagma „a picta sau a desena cu lumina” pentru banala fotografie. Si nu este departe de adevar. Am amintit deja de cateva exprimari artistice si chiar am folosit cuvantul arta. Oare exista o fotografie de arta sau este doar o alta exprimare … poetica?