Poate unul dintre cele mai controversate domenii sau subdomenii ale artei fotografice, fotografia de nud, starneste chiar si astazi, in secolul al XXI-lea, vii dispute intre diferite tabere, unele in totalitate pro, altele in totalitate contra, iar unele contra la modul public dar pro, chiar foarte pro, in mediul privat.
Cu toate acestea, istoria nudului ca forma de exprimare artistica este una mai indelungata decat isi pot inchipui multi dintre noi. La inceput goliciunea umana a pozat pentru statuile vechilor elini. Au urmat dupa aceea picturile romane. Dupa o lunga perioada intr-un clar obscur cu mici scapari, printre cele mai notabile nu putem sa nu amintin de nudurile rubiconde ale celebrului maestru olandez, ofensiva pe taramul nudului a fost sustinuta inca de din zorii revolutiei culturale care a fost Renasterea de un Da Vinci, Rafaelo sau Boticeli. Incet dar sigur lumea a evoluat, cunostintele un crescut ca volum si ca valoare. Pe la aproximativ jumatatea secolului al XIX-lea aparatul de fotografiat a inceput sa-si faca simtita imaginea. Inca de la inceputuri un Eugene Durieu, un Gaudenzio Marconi si chiar celebrul pictor Eugene Delacroix si-au incercat maiestria in, pe atunci noutatea absoluta, surprinderea corpului uman in cele mai intime ipostaze cu noua masinarie. Mai aproape de zilele noaste ii intalnim pe exuberantul Andy Warhol, pe senzualul Terry Richardson cel care ne-a facut cunostinta un fantastica Grace Jones sau pe teatrala Annie Leibowitz.