Poate unul dintre cele mai controversate domenii sau subdomenii ale artei fotografice, fotografia de nud, starneste chiar si astazi, in secolul al XXI-lea, vii dispute intre diferite tabere, unele in totalitate pro, altele in totalitate contra, iar unele contra la modul public dar pro, chiar foarte pro, in mediul privat.
Cu toate acestea, istoria nudului ca forma de exprimare artistica este una mai indelungata decat isi pot inchipui multi dintre noi. La inceput goliciunea umana a pozat pentru statuile vechilor elini. Au urmat dupa aceea picturile romane. Dupa o lunga perioada intr-un clar obscur cu mici scapari, printre cele mai notabile nu putem sa nu amintin de nudurile rubiconde ale celebrului maestru olandez, ofensiva pe taramul nudului a fost sustinuta inca de din zorii revolutiei culturale care a fost Renasterea de un Da Vinci, Rafaelo sau Boticeli. Incet dar sigur lumea a evoluat, cunostintele un crescut ca volum si ca valoare. Pe la aproximativ jumatatea secolului al XIX-lea aparatul de fotografiat a inceput sa-si faca simtita imaginea. Inca de la inceputuri un Eugene Durieu, un Gaudenzio Marconi si chiar celebrul pictor Eugene Delacroix si-au incercat maiestria in, pe atunci noutatea absoluta, surprinderea corpului uman in cele mai intime ipostaze cu noua masinarie. Mai aproape de zilele noaste ii intalnim pe exuberantul Andy Warhol, pe senzualul Terry Richardson cel care ne-a facut cunostinta un fantastica Grace Jones sau pe teatrala Annie Leibowitz.
Celebre sau anomime, grase sau slabe, albe sau de culoare o mare multime de persoane au cazut „prada” obiectivului in ipostaze nud. Mult mai putin numerosi sunt barbatii pentru ca, nu-i asa, intr-o societate dominata autoritar de ei, interesul vizual pentru potentiali concurenti este mult redus. La capatul opus se situeaza nudurile feminine. Privite uneori cu invidie, de cele mai multe ori cu admiratie, pe o plaja foarte larga ale carei extreme pornesc de la „explicit sexual” si ajung pana la „senzual”, nudurile lor au dat nastere la poezii, cantece sau alte exprimari artistice. Pentru ca da, un nud exprima multe. Forta, delicatete, feminitate, bucuria de a trai, senzualitate etc. Un nud este ca o carte deschisa. Nu trebuie decat sa-i intelegem limbajul.
Pentru o sesiune reusita nu este nevoie de prea multa aparatura. Un studio generos ca spatiu, un decor mai mult sau mai putin minimalist, un aparat de fotografiat profesional si lumini pentru ca fotografia nu poate fi fara lumina. Ca un secret ce trebuie stiut, in fotografia de nud sunt foarte apreciate luminile Fresnel, foarte utile daca se urmareste punerea in evidenta a unei anumite parti a corpului. Este buna si lumina naturala, insa un plus este intotdeauna binevenit. Oricum, cu cat mai multe lumini cu atat mai bine. Dar tehnica nu este totul.
Un aspect important in reusita unui nud este dat de cultura vizuala, de ochiul de profesionist, pe care trebuie sa o posede fotograful. Putem spune ca, in astfel de situatii, fotograful este un mic regizor. Pozitii cat mai expresive ale modelului, un mic detaliu al decorului, viziune de ansamblu – totul trebuie trecut prin filtrul „regizoral-imagistic” al celui aflat in partea care nu se vede in nici o fotografie. Si mai este un mic secret. Atat de mic incat a transformat un instantaneu oarecare intr-o opera de arta. Dialogul cu modelul. Sa asezi modelul unde consideri ca trebuie, sa ii simti starea de spirit, sa il detensionezi sau sa-l montezi. Cateva dintre tainele unui nud reusit.
Pentru ca, nu-i asa, o fotografie face cat o mie de cuvinte dar, in cazul special al fotografiei de nud, o fotografie se face cu o mie de cuvinte!